Am mai citit  in ultimul timp cam multe carti dar nu am reusit sa duc una pana  la capat  …. Nu am avut chef …. sau nu mi-a placut cartea  respectiva… un prieten  mi-a recomandat cartea Dune  am   incercat sa citesc, am citit cam  15 pagini m-am plictisit cartea nu ma atrage cu nimic si daca m-ar atrage nu stiu e complicata, SF …. deci nu genul meu . Oricum  si daca mi-as  defini genul meu de lectura nu cred ca se incadreaza in nici in un gen amplu  cum ar SF, Romance, etc….   

Decand cu modul  pedagogic am citit o gramada de carti de  psihologie, pedagogie , chiar si  carte   de religie sa zic asa… va atasez   in acest  post referatele care l-am facut dupa aceste carti :)  poate o sa va fie candva utile :)……

Idolatria si adevarata cunoastere a lui Dumnezeu  in cartile Vechiului Testament

 

1.     O prima  explicatie a  idolatriei :  Yahve – Deus  otiosus

Construindu-si faimosul argument ontologic,  Anselm de Canterbury  a dorit sa ofere  un raspuns  oricarui om  care, asemenea “ nebunului”  din psalmi indrazneste sa gandeasca  in sinea sa ca “ nu este Dumnezeu”(Psalmul XIV, 1 ; LIII,1). Anselm a interpretat  expresia psalmistului in sens ontologic , adica in sensul ca nebunul ar fi negat  existent  reala a lui Dumnezeu (Proslogion, cap 2). Cu alte cuvinte nebunul  din psalmi  ar fi fost un ateu “avant la lettre”. Aceasta interpretare  a expresiei  “nebunului”  nu are nici  o legatura cu datul biblic. Interpretarea  lui  Anselm  este una filozofica. Din punct de vedere  exegetic  este o pura fantezie , caci  expresia “nu este Dumnezeu”  a fost rostita  in cu  totul alt context  decat acela  al unei dispute  despre existent  sau inexistenta  ontological  a lui Dumnezeu  si deci  sensul ei  este cu totul  diferit  de cel pe care i l-a dat celebru  teolog medieval. Formularea “ nebunului” nu poate fi inteleasa  cu adevarat decat  in contextul  disputei  in jurul idolatriei  care a  ispitit  in mai multe perioade  istorice  o mare parte a  evreilor biblici. Ea exprima deosebit  de intens  motivatia  acelor evrei care, abandonandu-l  pe Yahve, au optat  pentru  diversele  culte idolatre cu care –i ispiteau  popoarele  in mijlocul  carora  traiaiu  la un moment dat.  Pentru a intelege sensul ei autentic , es te necesara  o scurta  trecere in revista a  acelor culte  idolatre  care i-au ispitit, asa cum sunt ele atestate in textile biblice.

 Textele VT atesta  mai multe forme  de idolatrie, de fapt mai multi zei  cu care  evreii au incercat  sa-l inlocuiasca  pe Yahve. Cu unii  dintre ei  se familiarizasera in timpul  robiei egiptene, pe altii i-au intalnit  in Canaan. Este vorba de vitei de aur, de statuile lui Baal si al zeitei Astarte, apoi  de cultul babilonian al satelelor, lunii si soarelui, asa numita “ oaste a cerului”. Bascularea  catre forme religioase  imprumutate  de la popoarele  vecine  s-a produs, cum se stie, inca  din timpul  lui Moise; ea a capatat amploare  insa  dupa moartea lui Iosua  si s-a  transformat in eroare  de proportii sub regale Solomon si sub unii din urmasii sai. In  esenta ei cea mai  adanca, idolatria biblica  nu a fost alceva decat tentative de a-l inlocui pe Yahve cu zei mai capabili. Sa luam  pe rand  aceste culte pitoresti asa cum sunt ele atestate in textele biblice ale Vechiului Testament.  

a)     Cultele idolatre veterotestamentare . Cultul vitelului de aur. “vazand poporul ca Moise  zaboveste  sa se pogoare de  pe  munte, s-au strans  in jurul lui Aaron si i-a zis: Haide! Fa-ne un Dumnezeu  care sa mearga inaintea noastra, caci Moise, omul acela care ne-a scos  din tara Egiptului, nu stim ce s-a facut.(Aron a adunat aur de la toti  si le-a  turnat un idol  in forma de vitel) si ei  au zis: Israele, iata dumnezeul tau care  te-a scos din tara Egiptului! … Apoi  s-au sculat  a doua zi dis de  dimineata  si au  adus  arderi  de tot si jertfe de multumire. poporul a sezut  si a  mancat, a baut, apoi  s-a  sculat sa joace. ”(Exod XXXII, 1-6). “Regele (Ieroboam) a  facut  doi vitei de aur si a zis poporului:… Israele, iata dumnezeul tau  care  te-a scos din tara  Egiptului!  pe unul din acesti vitei  l-a asezat  la Betel, iar pe celalalt in Dan.  Fapta aceasta a  fost un prilej  de pacatuire, caci poporul  se ducea sa se  inchine  inaintea unuia  din vitei  pana la Dan.  Ieroboam a facut casa  pe inaltimi si a pus preoti  luati din tot poporul, care nu faceau parte  din fiii  lui Levi, a oranduit o sarbatoare in luna a opta…, si a adus jertfe  pe altar ”(III Regi XII, 28-32).

Ca descendenti al ui Avram , evreii n-au fost cu siguranta idolatri la  inceputul asezarii lor  in Egipt. Dorinta  lor de a avea un zeu in forma unui vitel care sa ii conduca  spre Canaan si  caruia sa se inchine  reflecta, fara indoiala, contaminarea  lor religioasa in timpul robiei egiptene. “ Se crede uneori ca  acest idol  este zeu egiptean  Apis ( un taur) din Memfis … sau taurul Mnevis  din Heliopolis, dar  aceste locuri sunt prea indepartate  de Gosesn  pentru ca  evreii  sa fie familiari  cu idolul lor. De  fapt,  mai  aproape de evrei , in Delta de E, se practica  cultul unor  zei tauri, care  a fost probabil imitat  mai tarziu in Sinai. La SV de Gosen, in a X-a norma sau  provincie a Egiptului de Jos, numita “Taurul negru”, exista  un amalgam de forme  de inchinare  la Horus si la un taur sau vitel;  mai departe spre N, inspre  partea de NV a Gosenului , a XI-a norma a Egiptului de Jos  avea, de asemenea ,  un cult  al taurului, asociat cu venerarea lui Horus… In Egipt  taurul sau vitelul era  un simbl al fertilitatii in natura  si un simbol al fortei fizice…. ”.[1][1]

Cultul zeului Baal.  Imediat  dupa moartea  lui Iosua, “copii lui Israel au inceput sa  faca ce nu  placea Domnului: au slujit baalilor. Au  parasit  pe Domnul, Dumnezeul parintilor lor  care-i scosese din tara Egiptului, si au mers dupa  alti dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i inconjurau, si   au maniat pe  Domnul. Au parasit pe domnul si au slujit lui Baal…   ” (Judecatori II,11-13 ). “ ca si cum  ar fi fost putin lucru pentru el sa se dedea  la pacatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat,(regele Ahab)  a mai luat  de nevasta  si pe Izabela, fata lui Etbaal, regele  sidonienilor, si a  slujit lui Baal si s-a  inchinat inaintea lui. Caci el a ridicat  un altar lui Baal  in templu  lui Baal pe care  l-a zidit in Samaria…” (III Regi XVI, 31-32). “ Desi regele  Iehu a nimicit pe Baal din mijlocul lui Israel, nu s-a  abatur  totusi, de  la pacatele  lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care  facuse  pe Israel  sa pacatuiasca, caci  n-a  parasit  viteii de aur din Betel si Dan . ” (IV  Regi X, 28-29 ). In  vremea  proorocului Osea  viteii de aur  inca erau venerati, caci el spune: “Si acum ei pacatuiesc, isi  fac chipuri  turnate din argintul lor, idoli nascociti de ei, lucrare facuta de mesteri. Ei le vorbesc  si , jerfind oameni, saruta vitei”(OSea XIII,2).”Manase a facut ce este rau  inaintea lui dumnezeu, dupa  uraciunile  neamurilor  pe care  le izgonise Domnul  dinaintea copiilor lui Istrael. El a zidit  din nou  inaltimile , pe care  le  daramase  tatal sau Ezechia, si a ridicat altare lui Baal”(IV Regi XXI, 2-3 ).

 Ca si in cazul vitelului de aur preluat  din Egipt, inchinarea  inaintea  lui Baal  reprezenta  o corupere a evreilor  sub influenta  religiei  canaanite, cu atat  mai mult  cu cat acest zeu  avea asociat  ca animal sacru tot un taur  sau un vitel. “In Canaanul  invecinat ,taurul sau vitelul  era animalul lui Baal sau Hadad, zeul furtunii, fertilitatii si vegetatiei, care , la fel ca Egipt , simboliza  fertilitatea si taria….In Siria-Palestina, zeii Baal sau Hdad erau conceputi (si reprezentati) de obicei, ca stand  pe un taur sau pe un vitel, simbol al puterii lor de  fertilitate sau tarie…”.[2][2] cine era insa Baal?”…. Ingeneral Baal  este un nume  propiu in VT si se refera la o  anumita zeitate, Hadad , zeul furtunilor la popoarele semitice din V, cel  mai important  zeu  in panteonul canaanit. ….Baal care a fost confruntat pe muntele Carmel(III Regi XVIII) a fost probabil Melcart, zeul Tirului. … Miturile  il prezinta  in conflict cu moartea, infertilitatea si apele potopului, conflict din care  iese  biruitor ca rege al zeilor. ”[3][3]

Cultul zeitei Astarteea. Dupa moartea lui  Iosua “copii lui Israel… au  parasit pe  Domnul  si au slujit  lui Baal  si Astarteelor.”(Judecatori II,13). “Roboam fiul  lui Solomon , a  imparatit peste Iuda… si a  domnit 17 ani in Ierusalim, cetatea  pe care  o alesese Domnul  din toate semintiile  lui Israel , ca sa-si puna Numele Lui in ea(Sub domnia  lui insa semintia lui)Iuda  a  facut ce este rau inaintea Domnului….  Si-au zidit  si el inaltimi cu stalpi  inchinati  idlolilor si Astartee pe orice dea l inalt  si  sub orice copac verde . Au  fost  chiar si “sodomiti” in tara  si au facut de toate  uraciunile  neamurilor  pe care le izgonise Domnul  dinaintea copiilor lui Israel . ” (III  Regi XVI 33) In vremea    regelui Ioahaz idolul Astarteei inca putea  fi vazut in Samaria(IV Regi XII 6). Mantase, sfidand  reforma tatalui sau , “a zidit  din nou inaltimile, … a facut  un idol al Artarteei, cum  facuse Ahab,  regele lui Israel… A pus idlolul Astarteei,  pe care il facuse , in casa  despre care Domnul  spusese lui DAvid si fiului sau Solomon: In casa aceasta … vreau sa  pun   pentru totdeauna Numele Meu…”(IV Regi XXI, 3,7).

Astarteea sau Astarot  era “ o zeita mama  care era in acelasi timp zeita fertilitatii, a dragostei si a razboiului, cunoscuta  de israeliti prin intermediul  canaanitilor(III Regi XI ,5) Numele este  intalnit  in mod frecvent  intr-o forma  sau alta la  multe popoare  de limba semitica din antichitate. In Mesopotania, zeita Istar  a fosat identificata  cu zieita mama Inanna, din Sumer… In localitatile palestiniene din epoca Bronzului si a Fierului au fost descoperite  numeroase placi de lut  zugravind  imagini de femei dezbracate si este probabil  ca unele dintre  acestea  o reprezentau pe zeita Astarteea.(…) S-a sugerat  ca termenul ebraic astoret  este o forma artificiala , derivata  de la strt, prin analogie  cu modelul  vocalelor din boset, rusine, pentru  a arata  care ar trebui sa fie atitudinea israelitilor  fata de zeita al carei cult  practicat de canaaniti era extrem  de imoral… Cultul Astarteei era in floare in timpul  lui Samuel(I Regi VII, 3-4; XII, 10) si a primit aprobarea  oficiala din partea  lui Solomon (III Regi XI, 5; IV  Regi  XXIII, 13)”[4][4] 

Asocierea  homosexualitatii  la cultul zeitei Astarte, atestat  in cartile VT  nu este intamplatoare. Astarteea  nu era altceva  decat o forma  feniciana si Canaanita a  zeitei  babilionene Istar, “ reprezinta  figurativ complet goala,adesea sustinandu-si sanii in palme; era socotita amanta ideala, care se  delecta erotic, neocolind nici  pe muritori, pe care astfel ii inalta , nici  pe zei(coborandu-i  insa dupa Herodot chiar pana la desfrau); uneori preotii ei din Babilon  se imbracau femeieste,  executand pantomime  cu caracter erotic fatis”[5][5] (homosesualitatea , ca si prostitutia  feminina, par ar fi fost la origine  rituri orgiastice, in care preotii sau preotesele  imitau scene din viata  acesto  zei ai fertilitatii impingand  erotismul pana la extaz  ca modalitate de a  atinge starea  divina a zeilor  respectivi, ca forma de  experimentare a nemuririi )[6][6].

Cultul altor zeitati semite. “Cand a imbatranit Solomon, nevestele  i-au aplecat inima spre alti dumnezei; inima nu i-a  fost in totul a Domnului Dumnezeului sau, cum fusese  inima tatalui sau David…El  a zidit pe muntele  din fata  Ierusalimului un loc inalt  pentru chemos, uraciunea Moabului, si pentru Moloh  uraciunea  fiilor lui Aron ”(III Regi XI ,4,7 ; IV Regi XXIII,13 ). Chemos era  zeul moabitilor , poporul lui Chemos. Sacrificarea  copiilor  ca ardere de  tot facea  parte din cultul  adus acestui zeu (IV  Regi  III 27)[7][7] . cat despre  Moloh, acesta a  fost   o zeitate  pe care VT a identificat-o ca fiind “uraciunea amonitilor” (III Regi XI,7). In perioadele  lor de apostazie, evreii au sacrificat copii, trecandu-i “ prin foc in cinstea  lui Moloh”(IV Regi XXII 10). Asa  au facut , de exemplu , regii Ahaz(II Cronici XXVIII, 3) si Manase (IV Regi xxi,6). Aceluaisi zeu, pronuntat  insa muluk i se aduceau  jertfe  la MAri  in jurul anului 1800 i.d.Cr.  Fenicienii din Cartagina au practicat pana tarziu in epoca crestina  acest tip de jertfe. Cuvantul mlk  pronuntat molk din inscriptiile cartaginezo- feniciene  din perioada 400-150 i.d.Cr  este  un termen general cu sensul de sacrificiu, jertfa. Israelitii ii aduceau  jertfa lui Moloh in valea Hinon, la  SV de Ierusalim , intr-un loc  numit Tofet,  groapa cu foc(IV Regi XXIII, 10 ; Ieremia XXXII, 35)[8][8]  

Mai  este atestat apoi cultul  zeului babilonian Tamuz, la moda  in vremea  proorocului  Ezechiel. “ …. Manase  a zidit  din nou inaltimile , pe care  le daramase tatal sau  Ezechia, a ridicat  altare  lui Baal, a facut  un idol al Astarteei, cum  facuse Ahab, regele lui Israel, si s-a inchinat  inaintea  intregii  ostiri a cerurilor si   i-a slujit.”(IV Regi XXI, 3). In schimb, “  regele lui Iosia  a pangarit  Tofetul  in valea  fiilor lui Hinom, ca nimeni  sa nu-si  mai treaca fiul sau fiica  prin foc in cintea lui Moloh. A indepartat de la intrarea casei Domnului caii, pe care  regii  lui Iuda  ii inchinasera  soarelui,…  si a ars  in foc casele soarelui ”(IV, Regi, XXIII, 10-11).  In vremea  lui Ezechiel  tot mai existau  adoratori  ai stelelor, ai lunii si soarelui, dar  inchinarea  se  facea intr-ascuns; ea nu  mai era publica. “(Duhul) m-a adus  in curtea  dinalauntru a Casei domnului. Si iata: la usa templului Domnului, intre privor si altar, erau aproape 25 de oameni, cu dosul intors  spre templu Domnului si cu fata  spre rasarit si se inchinau ianintea soarelui spre rasarit ” (Ezechiel  VIII,16).

 Ieremia  prevesteste pedeapsa  idolatrilor anuntand-o  pentru  vremurile mesianice. “ In vremea   aceea , zice domnul, se vor scoate  din mormintele lor  oasele  regilor  lui iuda, oasele  capeteniilor lui, oasele preotilor, oasele  proorocilor si oaselor locuitorilor Ierusalimului si  le vor intinde in fata soarelui, in fata lunii si in fata  intregii ostiri a cerurilor, pe care  i-au iubit ei, carora  le-au slujit, pe care i-au  urmat ,pe care i-au cautat si inaintea carora  s-a inchinat” (Ieremia VIII, 1-2).  “ Asa  graieste  Domnul:  Nu va luati  dupa felul  de vietuire al neamurilor si nu va  temeti  de semnele cerului, pentru ca  neamurile se tem de ele. Caci obiceiurile  popoarelor sunt deserte   ”(Ieremia X, 2-3). Iov  se apara  inaintea  acuzatorilor sai  spunand ca el n-a cazut  in pacatul  idolatriei. Din text aflam, cu  aceasta ocazie  si cum se practica  acest cult al “ostirii cerurilor” “…. Daca  as fi privit soarele  cand stralucea, luna cand inaintea mareata , si daca   mi s-ar  fi lasat  amagita inima  in taina, daca le-asi fi aruncat  sarutari ducand  mana la gura( in semn de inchinare), aceasta  ar fi fost  o mare faradelege, fiinca  m-asi  fi lepadat de Dumnezeu cel de sus”(Iov XXXI, 26-28 ).

 Un cult  aparte  in acest cadru  pare sa-l fi constituit acela  acordat “ imparatesei cerului”. “Copii  strang lemne , parintii aprind focul  si femeile framanta plamadeala, ca sa pregateasca  turte imparatesei  cerului si sa toarne  jerfe  de  bautura altor dumnezei, ca sa Ma manie  pe Mine” (Ieremia VII, 18).  Sub acest apelativ  ere desemnata , probabil, zeita Astarteea, echivalentul  cannaanit al zeitei babiloniene Istar. Astarteea  era sotia  lui Baal, zeul suprem  al semitilor din Canaan  asa cum era Istar  sotia  lui anu, zeul cerului. Astarteea sau Istar a  fost identificata cu  Steaua  dimineatii dar si cu Luceafarul de seara, fiind numita  si Leoaica sau Vaca divina[9][9].  Asocierea  zeitei Astarteea, ca  imparateasa  a cerului, cu Baal , zeul furtunilor, zeul suprem al panteonului canaanit, era fireasca avand  in vedere originile  babiloniene ale “ inchinarii la stele”, la “oastea cerului” in VT. Cat priveste  cultul soarelui  trebuie sa fi fost  tot un imprumut  din Babilonia, din cultul zeului Samas.

b)    Motivatia  psihologica a idolatriei. Autorul cartii  deuterocanonice, “Intelepciunea lui Solomon”, abordeaza  si el problema  idolatriei. Dupa un lung  rechizitoriu  menit sa arate  cat de lipsiti de minte  suntcei  ce adora  pe post de zei  niste lucruri moarte, inerte, incapabile  sa se ajute  pe ele insele, cu atat  mai putin pe cei care le adora ,autorul  respectiv  incearca  sa ofere , totusi o explicatie  aparitiei idolatriei. Ideea  lui este ca idolatria  a aparut ca o incercare  de a compensa  absentei  cuiva drag  prin adorarea statuii  lui, ca de exemplu, cazul parintilor  care  si-au pierdut un copil. Aparitia idolatriei s-ar fi datorat  aici dorului  acestora dupa cel  drag, disparut prematur.”un tata, intristandu-se cu amara jale  pentru copilul sau  rapit inainte de vreme, i-a facut chipul  si pe cel care ieri  inca  nu era  decat un om mort, il cinsteste acum ca pe un dumnezeu si a randuit celor din casa  sa taine si slujbe. Dupa aceea, cu vremea, intarindu-si  acest  obicei  paganesc, s-a pazit ca o  lege si din  poruncile  tiranilor a iesit  cinstirea  chipurilor cioplite. ”(int. lui solomon XIII, 15-16).

Acelasi  autor crede ca  ideea  idolatriei  ca compensatie a  unei absente  s-a aplicat  si-n alt context, anume acela al cinstirii  regilor  de catre supusi.”Cand popoarele nu  puteau sa ii cinsteasca  de fata, pentru ca  (acestia) locuiau departe, faceau  o asemuire  dupa chipul  departat si potriveau un chip  vazut al imparatului  preacinstit , asa incat  sa dea celui ce nu era  de fata aceleasi sarguincioase  inchinari ca si cum ar fi de fata. Si dupa  izbanda  acestei inchinari , cei care erau  nestiutori au fost si ei  impinsi de pofta de slava a mesterului.  Pentru ca el, voind sa placa stapanitorului, si pus tot mestesugul  ca sa faca asemanarea  cat mai frumoasa . iar multimile , inselandu-se  prin frumusetea  lucrului, l-au socotit  acum ca  dumnezeu  pe cel care mai inainte il cinsteau ca pe un om. Si aceasta  a fost  o  inselaciune pentru  viata oamenilor, ca ei, batuti de nevoi sau robiti de tiranie, au dat  pietrelor si lemnelor numele  ce nu se poate  da la nimic  de pe pamant.”(Int. lui Solomon XIII, 17-21).

Explicatiile de mai sus  sunt fanteziste, probabil de inspiratie evhemerista. Adevarata motivatie  a evreilor, cand  au cerut lui Aron  sa le faca vitelul de aur  a  fost aceea ca Moise , aflat pe  muntele Sinai  deja la 40 de zile, parea  disparut odata cu el si Dumnezeul  pe care-l propovaduise. “Moise, omul acela  care ne-a scos din tara Egiptului, nu stim ce s-a facut! ”  Cand au vazut, in sfarsit zeul  de aur  in forma de   vitel , au exclamat entuziasmati:”Iata, Israele, dumnezeul tau  care te-a scos din  tara Egiptului.” Acelasi lucru s-a intamplat  si mai tarziu.  In  contact  tot mai strans cu popoarele idolatre o mare parte a  evreilor  biblici  au inceput  sa-l perceapa  pe Yahve ca pe un Deus Otiosus, un Dumnezeu  tot mai indepartat  de  lume. O  atare  distantare  crea in mintea  multora  impresia  unui abandon  metafizic al  lumii in bratele haosului celui mai adanc si in final ale mortii. In consecinta , multi evrei  biblici  au optat pentru divinitati  mai palpabile , prezentate  de adoratorii lor ca garantie ale vietii si ordinii in lume. 

 Aceasta va fi, de fapt, motivatia batranilor pe care proorocul Ezechiel ii vede  practicand  idolatria  chiar in Casa Domnului. Vazand  ca tara este plina de omoruri si cetatea sfanta  saturata  de nedreptati, acestia spuneau:”Domnul  a parasit tara aceasta. Domnul nu vede nimic.”(Ezechiel IX, 9 vezi si Isai XL, 27). Pentru a  compensa aceasta  abandonare  a  poporului de catre  Yahve, cum  interpretau  ei situatia grava  in care se  afla atunci  Israel, batranii cu pricina  au inceput sa adore  diferite zeitati mai  palpabile:”Am intrat  si m-am uitat (inauntru), zice Ezechiel, si iata  ca erau tot felul  de chipuri  de taratoare si de dobitoace  uracioase, si toti idolii casei  lui Israel, zugraviti pe  perete  de jur imprejur. Inaintea acestor  idoli stateau 70 de oameni  din batranii casei  lui Israel, in mijlocul carora  erau Iaazania, fiul lui Safan; fiecare  din ei avea  o cadelnita in mana  si se inalta  un nor  gros de tamaie….Caci ei zic : Nu ne vede Domnul. A parasit Domnul tara aceasta ” (Ezechiel VIII, 10 -12 ). De astfel, acest sentiment  al parasirii lor de catre Yahve l-au avut  evreii inca  din vremea  lui Samuel, cand au venit  sa-i ceara  inclocuirea  teocratiei cu regalitatea, pentru a avea o conducere politica  si militara  mai concreta , mai palpabila.  Evident se temeau ca odata ce disparitia  lui samuel  avea sa  se indeparteze de ei si Dumnezeul  pe care  acesta  il slujise. Structural, reactia lor a fost aceeasi cu a   stramosilor  lor din vremea  liui Moise  si a vitelului de aur. Desi acceptata de Yahve, cererea a fost decriptata  tot ca o forma a lepadarii  lor de EL si asimilata  intr-un fel cu idolatria. “Toti  batranii lui Israel s-au strans  si au venit  la Samuel la Ramasi i-au zis: Iata ca esti tu batran si copii tai nu calca pe  urmele tale. Pune  acum un rege  peste noi sa ne judece, cum  au toate neamurile. Samuel nu a  vazut cu  placere  faptul ca zicdeau: Da-ne un rege   care sa ne judece.samuel s-a rugat catre Dumnezeu, dar Domnul a zis: Asculta glasul poporului in tot ce-ti va spune, caci nu pe tine te leapada, ci pe Mine ma leapada, ca sa nu mai domnesc peste ei. Ei se poarta cu tine cum s-au purtat totdeauna de cand i-am scos din Egipt  pana in ziua de astazi: m-au parasit  si au slujit altor dumnezei  ”(I Regi VII, 5-8).

Zeitatile canaanite pe care l-au adorat  sporadic  evreii biblici in momentele lor de cadere  erau percepute asadar, ca garante ale stabilitatii, ale  ordinii cosmice, ale fertilitatii si belsugului holdelor si turmelor si al oamenilor. Yahve  trebuie sa li se fi parut multora  ca fiind un dumnezeu prea abstract, prea  indepartat  pentru a  asigura  restabilirea  ordinii si a belsugului mai ales  dupa perioade  de seceta  intensa  sau de invazii devastatoare.

 

2.     A doua  explicatie  a idolatriei: frumusetea  zeilor cosmici

Interdictia  de a practica  idolatria a fost clara  si radicala cand  evreii au primit  legea  pe muntele Sinai. Ea figureaza chiar in prima porunca  a decalogului si nerespectarea  ei atragea  dupa sine  pedeapsa mortii. Tinind  sa le reaminteasca  acest lucru Moise  reia advertismentele si in Deuteronom:” Vegheati cu luare aminte  asupra  sufletelelor noastre , ca nu cumva  sa va stricati si sa va faceti un chip  cioplit sau o infatisarte a vreunui idol, sau chipul  vreunui om ori chipul vreunei femei, sau  chipul  vreunui dobitoc de pe pamant  ori chipul  vreunei pasari  care zboara in  ceruri, sau chipul  vreunui  dobitoc  de pe pamant sau chipul vreunui peste  care traieste in apele de dedesuptul pamantului. Vegheaza asupra  sufletului tau , ca nu cumva ridicandu-to  ochii spre cer  si vazand soarele, luna sau stelele, toata ostirea  cerurilor, sa fii tarat  si sa te inchini inaintea lor si sa le slujesti.”(Deuteronom IV, 15-19). Asadar, Yahve , adevaratul dumnezeu, nu are forma, nu are chip. Aceasta  interdictie nu putea fi inteleasa de inchinatorii la idoli.

 Pentru a intelege nevoia de forme, de reprezentari concrete  ale divinitatii la adoratorii de idoli, sa apelam din nou la explicatiile  autorului cartii deuterocanonice a “Intelepciunii lui Solomon”  reluand un text  deja citat .”Cand popoarele nu  puteau sa ii cinsteasca  de fata, pentru ca  (acestia) locuiau departe, faceau  o asemuire  dupa chipul  departat si potriveau un chip  vazut al imparatului  preacinstit , asa incat  sa dea celui ce nu era  de fata aceleasi sarguincioase  inchinari ca si cum ar fi de fata. Si dupa  izbanda  acestei inchinari , cei care erau  nestiutori au fost si ei  impinsi de pofta de slava a mesterului.  Pentru ca el, voind sa placa stapanitorului, si pus tot mestesugul  ca sa faca asemanarea  cat mai frumoasa . iar multimile , inselandu-se  prin frumusetea  lucrului, l-au socotit  acum ca  dumnezeu  pe cel care mai inainte il cinsteau ca pe un om. Si aceasta  a fost  o  inselaciune pentru  viata oamenilor, ca ei, batuti de nevoi sau robiti de tiranie, au dat  pietrelor si lemnelor numele  ce nu se poate  da la nimic  de pe pamant.”(Int. lui Solomon XIII, 17-21). Asadar , nu numai  dorinta de  a inlocui intr-un fel  persoanele adorate a  fost la  originea  idolatriei, ci si extazul  resimtit  in fata statuilor  care le reprezentau si care erau facute cu mare maiestrie  de catre mesterii cei iscusiti ai lumii vechi.

 Dar admiratia aceasta  n-a vizat  numai statuile zeilot  ci si ipostazele lor  ceresti. “Deserti sunt din fire toti oamenii care nu cunosc  pe Dumnezeu sicare plecand de la bunatatile vizibile, n-au stiut  sa vada  pe Cel ce este (Yahve) si nici nu  au inteles  din cercetarea  lucrurilor Sale pe Mester, ci au  socotit ca sunt  dumnezei carmuitori ai lumii focului sau vantului, aerul subtil, bolta cereasca, luminatorii cerului sau apa cea  navalnica. Ei care, desfatati de frumusetea acestora, le-au luat drept  dumnezei, sa stie  acum cu cat  este Stapanul  mai presus decat  acestea si ca El, care este insusi incepatoruil  frumusetii, este Facatorul lor. Iar daca  se minuneaza  de putere si de lucrare, sa inteleaga  din acestea  cu cat este  mai puternic Cel care le-a facut. Caci din marimea  si frumusetea  fapturilor poti sa  cunosti bine , socotindu-te pe Cel  care le-a zidit. Unii ca  acestea nu merita, totusi  o condamnare  prea aspra , caci se ratacesc cautandu-l  pe Dumnezeu si voind sa-l gaseasca!  Traind in  mijlocul acestor  lucruri ale Sale si  straduindu-se  sa le  inteleaga , ei se lasa  furati de aparente; intr-atat  sunt de frumoase cele ce  le vad! Pe  de alta parte insa , ei   nu au nici o scuza  ca sa li se  ierte ratacirea. Caci daca nu au  putut  sa adune atata invatatura, ca sa cerceteze lumea, cum n-au aflat ei mai degraba  pe Stapanul  lumii? Ba  sunt chiar  cu totul ticalosi, pentru ca si-au pus  nadejdea  in lucruri fara viata  si au numit dumnezei lucrurile  mainilor  omenesti, aur , argint cu mestesug lucrat, inchipuiri de dobitoace sau piatra  netrebnica, cioplita de  mana de demult! ”(Int. lui Solomon XIII,1-2,6-10 ). Explicatia  oferita aici de autorul Intelepciunii lui Solomon sugereaza  ca prin insasi  natura lor  aceste zeitati erau  “chipuri”, forme reprezentand  frumusetea, armonbia gratia, prin contrast  cu  housul  inform din care s-au nascut , haos  reprezentat  de apele marine. Un text  cuneiform  descoperit  de Ras Shamra-Ugarit  poarta  in acest sens un titlul  foarte sugestiv: Nasterea  zeilor gratiosi si frumosi[10][10] 

 Prezenta fizica  a acestor zei  cannaniti, prin constrat cu  transcedenta  lui Yahve trebuie sa fi oferit  evreilor  in anumite momente  ale istoriei lor un sentiment al sigurantei ca adorarea  lor sub forme  palpabile, concrete, mentine  ordinea  cosmica, asigura belsugul si succesul.  Asemenea tuturor popoarelor  care-i inconjurau, evreii  biblici  trebuie sa fi vazut in  practicarea idolatriei o garantie  impotriva  recaderii lumii in haosul initial. Adorarea acestor zei  era menita  sa scoata lumea  lor din situatiile de calamitate( secete prelungite, razboaie pustiitoare, robii vremelnice,etc.) in care  cadeau periodic  datorita  istoriei agitate   pe care o traiau, caci  ei reprezentau cosmosul, lumea  dominata de armonie, de ordine si frumusete. Ei  reprezentau  tot ce puteau  fi mai opus  haosului monstruos si mortii devastatoare. Or, o divinitate  fara chip, in acest context  minimal, era departe de a asigura  armonia , frumusetea si vitalitatea cosmica[11][11] .

Zeii  trebuia sa  aiba un  nume care sa-i distinga  pe unii de altii.  A avea un nume  reprezenta , de fapt , conditia  insasi de a exista  ca fiinta reala, distincta. Aceasta  mentalitate  reiese cu claritate din primele versuri ale faimosului poem  babilonian al creatiei Enuma elis:” Cand sus cerul  nu fusese (inca numit ) iar jos  pamantul (inca) nu purta nume, (…) cand nici unul dintre zei nu fusese  adus (inca) la fiinta, cand ei (inca) nu  fusesera  pe numele lor chemati si destinele lor nu fusesera (inca) fixate, (…) nu exista  decat Apsu(adica apa dulce,n.m.), cea care le-a dat mordial, nascatorul lor, Mumu si Tiamat(apa de mare, n.m.), cea care  le-a dat  nastere la toti; numai  apele lor amestecandu-se  ca un singur corp ”.

In ciuda a ce se speculeaza  in general, numele  de Yahve  nu este un nume  propiu; cu alte cuvinte; in ciuda  prezentei  sale masive in tot VT, in ciuda chiar a  faimoasei autorecomandari din Exod II,14, numele de Yahve nu inseamna altceva decat Cel ce este  vesnic, Cel ce nu se schimba niciodata, prin constrast cu lumea noastra  in care totul curge, nimic nu ramane stabil. Spre deosebire de Yahve, zeii  mureau si inviau, asigurand lumii  regenerarea periodica, iesirea din  orice dezastru.  Interpretarea ca efecte  ale ascunderii zeului, ale coborarii sale as inferos, calamitatile  erau depasite  de adoratorii idolilor prin rugaciuni si jertfe menite sa-l implore pe zeu  sa revina  la lumina si sa-si  reocupe locul sau in cer.  Era vorba de o interpretare ciclica  a timpului in care calamitatile, moartea  vegetatiei,etc.  erau admise  ca etape firesti  in procesul cosmic de prabusire periodica  in haos si de renastere la un nou ciclu  de viata.  Iata  de ce Yahve  cel fara de forma si fara de nume parea  impropiu pentru sperantele la o reinnoire a lumii dupa un  dezastru. Prin zeii cei frumosi si gratiosi lumea  intrata temporar in haos, in dezordine, se re-cosmiza,  devenea adica  din nou frumoasa, armonioasa si ordonata.

3.     Critica  idolatriei in cartile biblice.

a.     Idolul- faptura inerta, incapabila. Interdictia fundamentala de a practica  idolatria a  fost impusa  evreilor  ca  prima porunca   pe care ei  trebuiau s-o observe:” sa n-ai alti dumnezei afara de mine. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo  infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri sau  jos pe pamant sau in ape sub pamant. Sa  nu te inchini inaintea  lor si sa nu le slujesti. ”(Exod XX 3-5).

Ghedeon , aparator inflacarat al adevaratei religii, tine minte  aceasta motivatie, si intr-un acces  de entuziasm  pentru adevarata religie, religia lui Yahve, darama altarul lui Baal si taie arborele zeitei Astarteea care era deasupra.  Infuriati adoratorii celor  doua zeitati  vin la tatal lui Ghedeon si-i cer  sa le predea  pe autorul sacrilegiului comis  impotriva  marilor zei. Ioas le raspunde astfel :” Oare  datoria  voastra este sa-l aparati pe Baal? Voi trebuie sa-i veniti in ajutor? Oricine  va  lua  apararea lui Baal sa moara pana dimineata. Daca Baal  este dumnezeu, sa-si apare el insusi pricina, fiinca i-au daramat altarul. In ziua aceea  au pus lui ghedeon numele Ierubaal(apere-se Baal insusi), caci au zis: Apere-se Baal insusi impotriva  lui, fiinca  i-a daramt altarul ”(judecatori VI,25-32 ).

La  randul lui , Isaia ataca idolatria cu aceleasi argumente:”ei varsa aurul din punga  si cantaresc argintul in cumpana. Tocmesc un argintar sa faca un dumnezeu din ele si se inchina si ingenuncheaza  inaintea lui. Il poarta , il iau pe umar, il pun la locul lui. Apoi striga la el, dar nu raspunde, si nici  nu-i scapa de nevoie.(…)Bel[12][12] se prabuseste, Nebo[13][13] cade ; idolii lor sunt pusi  pe vite si  dobitoace, idolii  pe care-i  purtati voi au ajuns o sarcina, o povara  pentru  vita  obosita! Au cazut s-au prabusit impreuna, nu pot sa scape de povara; ei insusi se duc in robie”  (Isaia XKVI, 6-7, 1-2; XXI,9).

Motivatia fundamentala  a respingerii idolilor  invocata  in toate  textele de mai sus  este  caracterul lor  de fiinte inerte, incapabile sa se ajute  pe ele insele, deci ,cu atat mai putin  sa-i ajute  si pe adoratori!

b.     Idolul – faptura efemera, perisabila. Idolul nu este numai o faptura inerta, incapabila  saa se ajute  pe ea insasi si cu atat  mai putin  pe oamenii care-l adora; el  este  in primul rand  o faptura efemera, supusa  in intregime curgerii timpului. Din  acest motiv  el nu se poate compara  cu Yahve cel  vesnic acelasi, neschimbator si cu totul transcendent. Este concluzia  la care ajunge  autorul intlepciunii lui solomon care crede  ca greseala fatala  a adoratorilor de idoli este aceea de a fi  acordat  titlul de “dumnezeu” unor simple artefacte, care n-au fost  dintotdeauna si nu vor dainui  prea mult” Lemnul  care slujeste  la o trebuinta  binecuvantata este  binecuvantat. Dar idolul  facut de mana omeneasca  este blestemat, si el si cel ce l-a facut: acesta  pentru ca l-a facut, iar idolul pentru ca, stricacios fiind, i s-a zis dumnzeu.  Ca dumnezeu uraste deopotriva  si pe nelegiuiti si nelegiuirea lor. Lucrul si lucratorul  vor fi deopotriva  pedepsiti. Pentru aceea, idolii  neamurilor vor fi cercetati spre pieire, fiinca, desi sunt fapturi, au ajuns  uraciune, sminteala pentru sufletele oamenilor si lat pentru piicoarele  celor fara minte.  Gandul plasmuirii de idoli  a  fost inceputul  aprinderii  spre desfrau si  nascocirea lor  a fost pierderea  vietii. Fiinca  n-au fost de la inceput  si nu vor fi  totdeauna. Prin desarta  marire  omeneasca au intra in lume, astfel ca apropiatul lor sfarsit este hotarat inaintea  lui Dumnezeu ”(Int lui solomon XIII 7-14).

Dar nu doar  perisabilitatea  lor fundamentala fac ca  cerurile  si ostirea lor de zei sa nu poata  fi  o intruchipare  demna a divinitatii, ci si  limitarea lor intriseca, caracterul lor  esential finit.

c.      Omul nu poate vedea  pe Dumnezeu. Dar cel mai inalt motiv  al respingeri idolilor este acela pe muntele Sinai evreii n-au vazut un chip al lui dumnezeu, ci i-au auzit glasul.  Daca evreii nu au  vazut un chip pe muntele Sinai  a lui Yahve, aceasta nu s-a intamplat pentru ca   dumnezeu nu a vrut sa  li se arate, ci pentru ca oamenii nu pot  sa-l vada in  adevarata  sa fiinta.  Cand Moise  insusi ii cere  lui Yahve sa-i arate  fata  sa adevarata , dumezeu ii da celebrul raspuns:” Fata Mea  nu vei putea  s-o vezi  caci nu poate omul sa o vada  si sa ramana viu”(Exod XXXIII, 20)  Yahve transcede astfel  toata faptura , el nu are chip  care  sa poata fi  privit de om, iar numele  lui nu-l incape nici lumea intreaga.

Concluzie

            Din cele spuse mai sus se poate trage concluzia ca . departe de a fi un capriciu al unora din evreii biblici sau o simpla contaminare de la semitii cu care  au venit in contact, idolatria a fost o reactie  la aparenta  abandonare a poporului de catre yahve in momentele de  restriste ale agitatiei istoriei. Apelul la zei mai palpabili avea ca ratiune dorinta si speranta ca acestia  vor restaura ordinea  cosmica in universul local sau mai general al oamenilor de atunci.  Idolatria a fost  o reactie  la eronata percepere  a lui Yahve  ca fiind un Deus otiosus. Participarea la cultele  feritilitatii erau astfel menite  sa provoace, dupa ani  grei de seceta, inverzirea ogoarelor, a livezilor, a padurilor si in general a naturii grav afectate  de “ disparitia ”temporara a zeului,  sau sa restaureze  ordinea  in urma  unor in vazii  devastatoare ori a unor perioade de robie sub dominatia popoarelor vecine. Chiar participarea  ka orgiile practicate  in cadrul  unor culte  ca acela al zeitei Astarte  era menita  si ea sa refaca  sau sa mentina  feritlitatea  in randul animalelor si chiar a oamenilor.

 Pe de alta parte, desi motivatia  apelului la idolatrie  parea sa aiba  ratiuni puternice, desi  practicarea idolatriei n-a fost o simpla gratuitate, eroarea capitala a  practicantilor ramane aceea  pe care au identificat-o autorii biblici: au confundat pe dumnezeu cel viu, atotputernic si etern cu elemente ale cosmosului sau cu  artefacte ale unor mesteri iscusiti.  Pentru  aceasta  idolatria ramane  un pacat  impotriva credintei, o expresie a neincrederii in puterea  si fagaduintele Dumnezeului lui Israel, a acelui dumnezeu care , “ cu mana tare”, i-a  scos pe evrei din robia egipteana, dar  si din multele robii care aveau sa urmeze.       

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie

 

1.    Biserica  Ortodoxa   Romana  vizita  patriarhului ecumenic Bartolomeu I in Romania (15-21 octombrie 2004) ed. Institutului biblic  si de misiune  al bisericii ortodoxe romane  2004

 

2.    M. Eliade,  Istoria  credintelor si ideilor  relgioase, vol. 1

 

 

3.      Dictionar biblic, ed. “ Cartea crestina”, Oradea, 1995

 

4.    Dictionar de mitologie generala, ed. Albatros, Bucuresti, 1983

 

 

5.    In  filosofia  greaca pana  la Platon, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1979

     

        

   

 

 

[14][1]  K.A. Kitchen, Vitelul de aur, art. In  Dictionar biblic, ed. “ Cartea crestina”, Oradea, 1995, p.1341-1342

 

[15][2] K.A. Kitchen, Vitelul de aur, art. In  Dictionar biblic, ed. “ Cartea crestina”, Oradea, 1995, p.1342

 

[16][3] D.F.Payne, Baal, art. In Dictionar biblic , ed “Cartea crestina”, Oradea 1995, p.118

[17][4] T.C.Mitchell, Astarteea, Astarot, art In  Dictionar biblic, ed. “ Cartea crestina”, oradea, 1995, p.107

 

[18][5] V. Kernbach, Ishtar, in  Dictionar de mitologie generala, ed. Albatros, Bucuresti, 1983, p 306 

6  A se vedea sensul erotismului ca mod de  “ integrare  in absolut ”la adeptii miscarii lui bivolaru

 

[19][7] J.A Thompson Chemos, art in Dictionar Biblic , ed “Cartea crestina”, Oradea 1995, p.223

 

 

[20][8] J.A Thompson Moloh, art in Dictionar Biblic , ed “Cartea crestina”, Oradea 1995, p.874

 

[21][9]  V. Kernbach, Ishtar si Anu , in  Dictionar de mitologie generala, ed. Albatros, Bucuresti, 1983, p 306 

 

[22][10] M. Eliade,  Istoria  credintelor si ideilor  relgioase, vol. 1 pag. 158 

[23][11] Spre  exemplu Cicero comenteaza  cu multa rezerva  opinia lui Anaxiamenen din Milet  potrivit caruia  aerul  este divinitate spunand: Anaxiemene  a sustinut ca  aerul  este divinitate, ca el se  naste si ca este  imens, infinit si vesnic in miscare, ca si cum  aerul, fara nici o forma, ar putea  fi o  divinitate, mai ales  ca divinitate se cade  sa aiba nu numai  o forma  oarecare, ci una  foarte frumoasa.” (Cicero , De natura deorum, 1, 10,26; In  filosofia  greaca pana  la Platon, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1979, vol 1, partea 1 , p.188, fr10 )

[24][12] Zeul cerului in panteonul babilonian

[25][13] Mai exact Nabu, zeul scribilor si al intelepciunii in Babilon

 

         Da am mai spus-o si o mai spun am UITAT ENGLEZA,  e un pic cam grav dar imi revin.   Rezolv niste probleme de  gramatica….. sa vad ce imi  mai aduc aminte…. am luat o carte cam groasa  ce-i drept  numai cu exercitii… se numeste “Sinteze de gramatica”  scrisa de Georgiana Galateanu.. sunt doar la  pagina 13 din 434 … ufff…

Stiu  acum o sa ziceti ca de ce nu am ales un tutorial de pe net dar  imi place sa  mai fac anumite lucruri  in modelul old-school….

Este o carte  destul de  dificil de citit si inteles …. contine poezi  care  apartin din timpul  erei preislamice. Este o carte  grea pentru un necunoscator de istorie si  mai ales  de poezie…. este pentru cineva care cu  adevarat  are  anumite notiuni   introductive despre ce se intampla in acea vreme, cum erau impartiti  in diferite forme de organizare si mai ales  despre religiile lor si felul in care acestia au evoluat. Inainte de fiecare perioada   ti se face o scurta descriere a  modului in care  astia sunt  organizati de unde provin si chiar cuvinte folosite de mai  multe triburi pentru a defini un obiect, deasemenea se fac referiri  la  influentele diferitelor  populatii asupra  poeziei.

Din poezia preislamica:

Ta’abbata Sarran
Ma-nvalui intr-a noptilor mantie usoara
cum o fecioara-n strai de bumbac se infasoara
si ma indrept spre focul ce-n zare straluceste
dar pe-naltimi, la flacari, nu ma opresc o oara!
M-ar opseti acolo un gul  cumplit la fata-
o, tu, tovarasie, cum poti sa fii povara!
De ma-intrebati pe  cine il am ortac la drumuri
aflati ca doar nisipul -prieten ma-nconjoara 

In aceasta  poezie apare cuvantul gul — care   are ca nota de subsol ideea de   duh urias. 

 

Al-Hansa

Destinul-l vad, ad-dahr, tragand cu-n arc: nu toate
sagetile-ajung tinta, si cel atins, plecat e!

Zuhayr

sub lovitura sortii nimic nu se mai zbate-
nu-a vesnici  decat muntii fara clintire, poate! 

Aceasta este perioada in care   ei credeau in zei si  divinitatiile lor aveau   chiar chipul unor animale, existau triburi care nu aveau  o zeitate  si acestea  credeau in “ad-dahr”  care  este soarta, norocul.  Aceste poezi au diferite motive cum ar fi : dualitate fiintei si monoteismul hanefit, viata beduinului, etc.

Urmeaza partea in care  se face trecerea la islamism, si ne este prezentata un pic de istorie si modul in care aceste triburi au  reusit sa  renunte la  diferiti zei si sa adopte o singura credinta. sunt prezentate niste fragmente din Coran,  care spre surprinderea mea sunt foarte  asemenatoare cu  vechiul nostru testament din Biblie.  Poeziile  din aceasta perioada au  tot motivele  obisnuite ca : Puterea poeziei, perseverenta si vointa,etc.

Al-Farazdaq

Cand grijile  se abat  peste barbat
si-l vezi  ca pe-o camila  sub poveri
de nu infrunta  totul cu vointa
ca sfoara trainica , n-are puteri!   

Sunt apoi descrise  diferite invatarturi, citate din Coran, filozofie parabolica si fabule.  

 

Deci  parere personala despre cartea asta : “Doar daca esti pasionat cu adevarat de poezie si cultura araba e bine sa o citesti ”. Nu e genul de carte de care sa nu te mai saturi, chiar te plictiseste si iti da o stare de  iritare ca  te pierzi in denumiri si nu mai sti cine ce a facut cand s-a creat… Nu as mai  reciti aceasta carte. Am aflat o curiozitate” sah-ul si jocul de table au fost inventate de arabi si chiar au  o super teorie  asupra pieselor,  tablei si a zarurilor “   

Referitor la table:

• 12  case lunile anului  
• 30 de piese saptamanile
• 2 zaruri destinul asupra  oamenilor

E o intrebare care   m-a  framantat  in ultima vreme …. Ultima mea  carte citita …… hmmm…… hm….  un efort de gandire  ….(cartile  despre profilul meu nu se pun ….)  hmmmm ….  gata stiu…. “Memoriile unei gheise” cred ca am citit-o acum cateva luni bune(sa fie vreo 5). 

Asa ca azi  am fost la biblioteca care   este la doar un bloc distanta de mine sa incerc  sa imi gasesc o carte  care sa ma incante. Eu nu sunt  genul romanelor de dragoste sunt o fire mai pragmatica. Ma fascineaza mai mult  civilizatiile  asiatice si cele arabe…. Imi plac cartile  care au si o  abordare  pragmatica asupra vietii. Nu imi plac SF-urile si nici nu incerc sa  fiu in pas cu moda noilor romane ….  Citesti din placere nu  pentru moda… (parerea mea). Asa ca  pe langa  niste carti  despre gramatica  limbii engleze (consider ca am uitat si limba romana ) am luat o carte  interesanta la  prima vedere .. “Intelepciunea  araba”  de Grete Tartler.

Intr-un post viitor va las niste pareri  despre  aceasta carte …